Cele mai frumoase dimineţi se trezesc la Paris, în mirosul vanilat al croissantelor calde, un du-te - vino de glasuri, şi amintirile nopţii topite în răsăritul lunecat pe ferestre înalte, deschise spre balcoane încărcate de flori.

Kenza, aşezată la una din mesele scoase pe trotuar, părea înghesuită în forfota străzii, pe marmora neagră a mesei soarele spărgea porţelanul alb în felii cu străluciri preţioase, în ceaşca mică cât un degetar cafeaua e ca o băutură tare, şi vântul, coborât albastru din cer, lărgea ocrotitor strada împrăştiind mulţimea de paşi care ar fi putut strivi intimitatea însorită din fata cafenelei, aducând de peste drum, unde era umbră, răcoarea umedă şi verde a legumelor proaspete, înşirate în pragul magazinelor, în coşuri uriaşe de nuiele.

Cu lacrimi de soare în ochi se uita la cei care treceau, atât de aproape că îi putea atinge, le simţea mirosul pielii abia trezite, le auzea gândurile, oameni străini, poate ireali, plămădiţi de imaginaţia străzii, care odată trecuţi de privirile ei, se pierdeau anonimi în forfota colorată a trotuarului.

Clopotele catedralei St-Pierre-de-Chaillot au început să bată, Kenza şi-a plecat pleoapele lăsând să treacă pe lângă ea strigătul ceasurilor, impunător ca o sentinţă, fără drept de apel, şi ca în fiecare zi la acea oră, s-a sculat să plece, lăsând să îi lunece printre degete, rostogolit pe marmora neagră, mărunţişul şi liniştea somnoroasă a cafelei de dimineaţă, dimineaţă care se topea în greutatea caldă a zilei.

Ca să ajungă pe Avenue Silvestre de Sacy, Kenza o luă pe Avenue George al V-lea, apoi trecu podul Alma pe cealaltă parte a Senei, ajungând pe Quai d’Orsay, şi de aici, grăbindu-şi paşii, cu respiraţia strivită de emoţie şi bătăile nebune ale inimii, era aproape ajunsă.

1  2  ..  >